Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2013-2014 să se desfăşoare în zilele de 18, 19 şi 20 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), respectiv 3, 4, 5 şi 7 martie (Bacalaureat).
În premieră, începând din acest an, se organizează simulări şi pentru elevii de clasa a XI-a.
Simulările au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2013 - 2014, sunt: Limba şi literatura română (18 februarie), Limba şi literatura maternă - pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (19 februarie) şi Matematică (20 februarie).
Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 7 martie.
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 are următorul calendar: Limba şi literatura română (3 martie), Limba şi literatura maternă (4 martie), proba obligatorie a profilului (5 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (7 martie).
Toate probele sunt scrise.
Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 14 martie.
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale şi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat nu se consemnează în catalog.
În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu