luni, 10 februarie 2014

10-23 februarie, în Moldova

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 10-23 februarie, în Moldova, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse în medie între 4 şi 7 grade şi doar în jurul datei de 16 februarie se pot apropia de 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între – 3 şi 0 grade, exceptând noaptea de 11 februarie când pot coborî la medii de – 6 grade Celsius.
 În intervalul 12-14 februarie şi în perioada 16-21 februarie, vor fi ploi slabe sau burniţe, dar trecător şi lapoviţe sau fulguieli.
LA MUNTE prima săptămână maximele termice se vor situa în medie între 1 şi 8 grade Celsius,februarie vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie, dar trecător şi cu cele mai ridicate valori în zilele de 11, 12 şi 16 februarie, iar cele minime între – 4 şi 2 grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.
După data de 17 febuarie, vremea se va răci, astfel încât temperaturile diurne vor avea valori medii în jur de 0 grade Celsius, iar cele nocturne vor fi, în medie, în jur de – 6 grade Celsius.
 În perioada 12-14 f lapoviţă şi ninsoare în zonele înalte.
 După data de 16 februarie până la sfârşitul intervalului vor predomina ninsorile, dar slabe cantitativ.

Niciun comentariu: