Au câştigat în instanţă drepturi băneşti şi au hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în acest sens, dar încă nu au primit banii de la Consiliile Locale.
Este cazul a sute de profesori care aşteaptă ca autorităţile locale să facă rost de fonduri pentru a le achita drepturile câştigate.
Această problemă a fost adusă în atenţia celor de la Ministerul Educaţiei de către sindicalişti, cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc, sâmbătă, la Bucureşti.
"Aceste fonduri trebuie alocate de fiecare Consiliu Local câte un sfert în fiecare trimestru.
Din păcate, semnalele din teritoriu arată că sunt foarte multe cazuri în care Consiliile Locale au acordat pe tranşe în valoare de 25% din hotărârile judecătoreşti total inegal.
Sunt multe şcoli care nu au pentru primul trimestru, şi au alocat zero lei.
Vom vedea ce se va întâmpla pentru că Ordonaţa de Guvern trebuie respectată de toată lumea, prevede alocarea fondurilor băneşti pentru tot sistemul bugetar, nu este o ordonanţă specifică sistemului de învăţământ", a declarat Iuliana Nacu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Prima tranşă ar trebui achitată la lichidarea lunii februarie, respectiv în martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu