Din luna aprilie, doar primii 20 de pacienti care ajung la medicul de familie vor putea fi consultati gratuit. Restul pacientilor nu numai ca ar putea plati consultatia, dar nu ar mai primi reteta compensata sau gratuita si nici macar un bilet de trimitere.
Aceasta este o prevedere din contractul cadru al medicilor de familie care ar putea intra in vigoare de la 1 aprilie.
De la inceputul lunii aprilie, data la care va intra in vigoare noul contract cadru al medicilor de familie, se va restrictiona si numarul pacientilor care vor putea fi consultati gratuit de catre medicii de familie.
Astfel, doar 20 de pacienti vor putea primi ajutor, zilnic, din partea medicilor de familie, iar cei care depasesc acest numar trebuie sa plateasca consultatia si nu vor putea primi retete compensate sau gratuite si nici bilete de trimiteri.
Medicii de familie sunt confuzi, deoarece nu au aparut normele metodologice de aplicare a contractului cadru pe anul 2014 si in prezent se lucreaza pe baza actelor aditionale la vechiul contract din 2013.
"Nu am inteles exact ce se va intampla de la 1 aprilie. In prezent, al 21-lea pacient care e neprogramat plateste consultatia, dar primeste acte medicale ca reteta, bilet de trimitere, etc.
Se presupune ca de la 1 aprilie nu mai avem voie sa-i dam nici reteta, nici bilet de trimitere.
Totii colegii mei au peste 20 de pacienti la consultatie in fiecare zi.
Pe cei cronici ii programam, dar urgentele si cei cu boli acute vin cand au nevoie.
Daca am mai multe urgente, ce fac cu cel programat, ca nu voi mai putea sa-i dau nimic!
Normele la noul contract n-au aparut si totul e in ceata", a declarat M B, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din Botoșani.
Numarul limitat de consultatii zilnice a mai fost introdus si in alte contracte cadru ale medicilor de familie, dar la care s-a renuntat in urma cu doi ani din motive obiective.
"Pana acum doi ani tot asa s-a procedat: doar 20 de pacienti ii puteam consulta zilnic.
In ultimele doua contracte cadru s-a renuntat la acest lucru, iar legea ne-a permis sa efectuam zilnic mai multe consultatii.
Noi nu avem ce face. Am spus in nenumarate randuri ca pacientii trebuie sa faca petitii pentru ca sa incheie un contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, contract in care sa le fie clasificat clar ce drepturi au, la cate consultatii au dreptul, ce analize pot sa-si faca, etc.
Asa se procedeaza in alte state si atunci lucrurile sunt mult mai clare", a declarat LP medic de familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu