vineri, 4 aprilie 2014

Ploi ...reci!

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o informare meteorologica pentru intervalul 05 aprilie, ora 09 – 06 aprilie, ora 12.00, fiind prognozate intensificări ale vântului, ploi şi răcire accentuată.
În intervalul menţionat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60...65 km/h.
Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse.
Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp.
 Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului.

Niciun comentariu: