joi, 11 decembrie 2014

Fără soare!

Potrivit specialiştilor, în această perioadă vom avea parte şi de intensificări ale vântului. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare privind precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului, valabilă până în această dimineaţă, dar cu posibilitate de prelungire.
Potrivit avertizării, precipitaţiile se vor restrânge către estul şi sud-estul ţării, unde şi vântul va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor atinge 45-55 de kilometri la oră.
 În Moldova, Carpaţii Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia şi Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă si ninsoare.
 Izolat se va forma polei şi se vor mai cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat.
 După mai bine de 28 de zile în care heliograful de la Staţia Meteo Botoşani abia a indicat un pic de soare prin stratul gros de nori, finalul de săptămână ne va schimba perspectiva.
 „În următoarele zile vom avea parte şi de soare.
 Cert este că nu ştiu să mai fi fost perioade atât de lungi fără soare”, spunea ieri meteorologul de serviciu.
 Temperaturile vor avea valori cuprinse între 2ºC şi -3ºC, pe fondul unui cer mai mult noros.
 Mâine însă cerul se va degaja, astfel că soarele va avea cale liberă.
Maxima diurnă va urca până la 4ºC în timp de minima va fi de -4ºC.
 De soare vom avea parte şi în weekend, atunci când temperaturile vor oscila între 3ºC şi -3ºC.(MBt)

Niciun comentariu: