Pensionarii din judeţul Botoșani îşi vor primi în avans banii din luna decembrie a acestui an.
Plata drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii se va face în perioada 11 – 24 decembrie 2014 prin intermediul Poştei Române.
În ceea ce-i priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor este asigurată la sediul subunităţilor poştale până la data de 30 decembrie a.c., inclusiv.
De asemenea, drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii vor putea fi încasate la aceleaşi date.
Trebuie spus că în luna decembrie 2014 se vor achita drepturile cuvenite pentru două luni, noiembrie şi decembrie, sumele urmând să fie achitate pentru beneficiarii drepturilor conform Legii nr.49/1991 privind acordarea de îndemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, precum şi pentru beneficiarii drepturilor conform Legii nr.44/1994, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.
Tot în decembrie, pentru beneficiarii titulari ai acestor drepturi va fi achitat şi ajutorul anual de 300 lei, care va fi menţionat separat pe cupon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu