marți, 30 decembrie 2014

Zile recuperate!

În perioada Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, zilele de miercuri, 24 şi 31 decembrie, din ultimele două săptămâni ale acestui an au fost declarate drept zile libere de către Guvern.
 Prin Hotărârea adoptată de Guvern, au fost stabilite ca zile libere zilele de 24 și 31 decembrie 2014, pentru salariații din sectorul public.
 Aceste zile au fost recuperate fie prin activitatea în program normal în zilele de 13 și 20 decembrie 2014, fie vor fi recuperate prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, până la data de 31 ianuarie 2015, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată.
 Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.
 Pentru sfârşitul acestui an, zilele libere legale sunt 25 şi 26 decembrie, reprezentând prima şi a doua zi de Crăciun, iar zilele libere de la începutul anului viitor sunt 1 şi 2 ianuarie, de Anul Nou.
 În anul 2015, bugetarii vor avea parte de 13 zile declarate libere prin Codul Muncii, o parte dintre ele ca sărbători legale, însă doar 8 zile sunt în timpul săptămânii, celelalte 5 fiind zile de weekend.

Niciun comentariu: