miercuri, 13 mai 2015

Pentru fermieri

Fermierii vor putea să acceseze, din luna iunie, toate măsurile din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.
Noul program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanţare, iar creşterea productivităţii la nivel naţional şi procesarea producţiei naţionale reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR.
 Primele două submăsuri de finanţare au fost deschise pe 25 martie 2015, respectiv măsura destinată tinerilor fermieri şi investiţiilor în ferme, însă, deocamdată, beneficiarii nu s-au înghesuit să depună proiecte.
 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primeşte exclusiv online cererile de finanţare pentru submăsura referitoare la investiţii în exploataţii agricole, iar pentru submăsura care vizează sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri depunerea cererilor de finanţare se realizează în format tipărit sau online.
Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârşitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte.
 Acest termen se poate majora cu zece zile lucrătoare, dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe submăsuri.
 Situaţia se va schimba în viitorul apropiat, iar fermierii vor depune proiecte în număr cât mai mare.
 Asta pentru că sistemul de evaluare şi selecţie a suferit o serie de modificări anul acesta.
 Se va aplica un prag de punctaj care va fi micşorat lunar, pe parcursul sesiunii anuale continue, cu câte 10 puncte, până la atingerea unui prag minim acceptat pentru respectiva sesiune.
Prin aceasta măsură, se doreşte prioritizarea proiectelor în funcţie de calitatea acestora, raportat la obiectivele de finanţare ale PNDR.
 Pragul de calitate aplicat în prima sesiune pentru submăsura 4.1 şi submăsura 6.1 este de 85 de puncte, iar pragul minim este de 30 de puncte.
Spre exemplu, proiectele cu peste 85 de puncte vor fi evaluate primele, cele cu 75 de puncte în luna următoare şi aşa mai departe.
 România are alocată prin PNDR 2014 – 2020 o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite ţării noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.

Niciun comentariu: