Vineri, începând cu ora 12:15, problema apărută la o componentă din sistemul informatic prin care este folosit cardul naţional de sănătate a fost remediată, iar aplicaţia este complet funcţională.
De la acea oră, furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice au putut raporta serviciile validate cu cardul naţional
.
Problema la sistemul de utilizare a cardurilor a început vineri, la ora 6.55.
Echipa de suport din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lucrat la remedierea acestei defecţiuni.
“De la momentul repunerii în funcţiune a sistemului, serviciile efectuate şi operate în aplicaţie de furnizori vor trebui încărcate în sistem în limita celor 72 de ore.
Toate serviciile prestate şi operate în sistem începând cu ora 6.55 până la remedierea defecţiunii se vor valida doar pe baza amprentei de timp şi număr de card”, au transmis reprezentanţii CNAS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu