joi, 29 octombrie 2015

Scutiri de impozit vs ” minimis”

Milencenii care obţin venituri din agricultură nu s-au înghesuit să ceară scutirea de impozit de care pot beneficia dacă au fost afectaţi de calamităţi, în schimb au solicitat să primească despăgubiri pentru secetă.
 Aceste situaţii au fost tratate distinct.
 Pentru despăgubiri a fost nevoie de un proces verbal al comitetului local pentru situaţii de urgenţă, în timp ce pentru reducerea impozitului era nevoie de un proces verbal emis de o comisie prin ordin al prefectului, din care făceau parte reprezentanţii mai multor instituţii.
 “Au foarte puţine solicitări la norma de venit, în schimb au fost multe pentru ajutorul de minimis”, a spus subprefectul la şedinţa Comisiei de Dialog Social.
 Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă care stabileşte o schemă de minim pentru agricultorii care au fost afectaţi de secetă.
 Subprefectul a afirmat că deşi nu au solicitat evaluarea pagubelor pentru reducerea de impozit, multe persoane merg acum la Finanţe şi cer să le fie redus impozitul, cu toate că nu au procesul verbal cerut de lege.
La nivelul judeţului au fost peste 30.000 de hectare afectate de secetă.

Niciun comentariu: