Invitație la lectură

În cartea “Omul şi clima”, apărută la Editura Humanitas, istoricul Lucian Boia face o trecere în revistă a percepţiei umane legate de climă, o istorie culturală a climei, din cele mai vechi timpuri şi până la recentele teorii ale încălzirii globale.
Pornind de la cele câteva teorii ştiinţifice ale specialiştilor, Lucian Boia spune că topirea gheţurilor de la poli şi inundaţia universală ar fi un scenariu mult exagerat.
 Potrivit acestor teorii, chiar dacă toată banchiza arctică s-ar topi, nivelul mărilor nu ar creşte îngrijorător. Problema ar fi dacă s-ar topi calotele glaciare din Groenlanda sau Antarctica.
 Atunci, nivelul mărilor ar creşte foarte mult, ceea ce ar fi catastrofal. Lucian Boia analizează în această carte ansamblul teoriilor, scenariilor şi psihozelor climatice pentru a decripta mecanismul mental şi ideologic al acestora construcţii şi atitudini.
 Autorul împarte imaginarul climei în trei categorii: teorii de natură antropologică şi psihologică (diversitatea umană se explică prin diferenţele de climat), istorică (clima influenţează dinamica proceselor istorice, ascensiunea anumitor civilizaţii, stagnarea sau decăderea altora) şi “catastrofică” (imaginarul “sfârşitului lumii”, scenariile extincţiei cvasitotale a rasei umane, al cărui prototip rămâne Potopul).
 Lucian Boia nu infirmă şi nici nu validează vreuna din aceste teorii şi nu încearcă să prezică viitorul. Autorul ne vorbeşte, de fapt, despre istoria imaginaţiei care, de-a lungul timpului, a fost stimulată, contrariată, înfuriată sau chiar terifiată de climă.
Prin multiplele reconstituiri ale trecutului şi previziuni ale viitorului climatic, omul îşi exprimă propriile opţiuni, temeri şi speranţe. Lucian Boia este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
 Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi Franţa, dar şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.