luni, 18 ianuarie 2016

Calendarul simulării evaluării naționale

La finele săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei a publicat calendarul simulării evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a şi al simulării probelor scrise aleexamenului de bacalaureat, testări pe care le vor susţine liceenii din clasele a XI-a şi a XII-a.
 Primii care vor trece prin focul evaluărilor sunt elevii de clasa a VIII-a.
Pe 22 februarie aceştia vor susţine proba de limba şi literatura română, iar pe 23 februarie vor fi evaluaţi la matematică.
 Rezultatele vor fi afişate pe 4 martie.
Calendarul simulării examenului de bacalaureat începe pe data de 7 martie 2016, când liceenii din clasele a XI-a şi a XII-a vor susţine proba la limba şi literatura română.
 Pe 9 martie 2016 va fi organizată proba obligatorie a profilului, iar pe 10 martie, simularea probei la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a).
 Pe 18 martie vor fi afişate rezultatele.
 Elevii de clasa a XI-a care vor simula probele examenului de bacalaureat vor susţine doar două probe: română şi matematică sau istorie.
Potrivit Ministerului Educaţiei, „simulările sunt organizate pentru a-i familiariza pe elevi cu rigorile unui examen şi pentru a optimiza rezultatele obţinute de aceştia”.
Rezultatele obţinute de elevi la simulări nu se trec în catalog.
 Notele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.
 În 2015, la simulările de la finalul clasei a VIII-a, aproape 60% dintre elevii botoșăneni au obţinut note sub 5 la proba de matematică a simulării evaluării naţionale.
 De cealaltă parte, la proba de limba română, procentul elevilor care au note de trecere a fost de 72,52.
 Cât priveşte evaluarea de la clasa a XII-a, mai puţin de jumătate dintre elevi au reuşit să promoveze examenul de simulare a bacalaureatului.
 Astfel, potrivit unei centralizări realizate de Inspectoratul Şcolar, din cei 4.388 de elevi care au susţinut testarea, 2.068 (48,03%) au avut medii peste pragul de 6 (limita de promovabilitate).
 La proba de limba şi literatura română s-au obţinut 3.349 de note peste 5 (68,08%), iar sub această limită – 1.039 de note.
La proba de matematică sau istorie s-au obţinut 2.430 de note peste 5 (53,6%), iar la proba la alegere, 59,14% dintre elevii de clasa a XII-a au reuşit să ia calificative peste 5.
 Cât priveşte situaţia din rândul elevilor de clasa a XI-a care au susţinut simularea examenului maturităţii, din numărul total de elevi prezenţi, 36,45% au promovat testarea.

Niciun comentariu: