Femeile Moldovei în istoria bisericilor

Perioada medievală ne-a lăsat drept tezaur nu doar portretele unor vrednici bărbaţi, în variate demnităţi, ci şi imaginile unor femei ce s-au impus în istorie.
Cărturarul Dimitrie Cantemir ne oferă portretul femeii frumoase a Evului Mediu. În „Descriptio Moldaviae“, Cantemir face o comparaţie între nobile şi ţărănci: „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumuseţe decât femeile din popor; acestea le întrec în frumuseţe“. Istoria însă nu creionează galeria personalităţilor lumii pe criterii estetice, ci prin faptele lor. Frumoase, cu adevărat, sunt portretele votive zugrăvite pe pereţii bisericilor, care ne arată că nu doar voievozii şi boierii au fost donatori şi binefăcători, ci Biserica noastră se roagă şi pentru femeile-ctitor.
 În rândul ctitorilor medievali nu erau trecuţi doar cei care construiau un lăcaş de cult, ci şi aceia care mijloceau sprijinirea cu sume de bani, împroprietărirea cu moşii, danii de cărţi şi obiecte liturgice, răscumpărarea de manuscrise sau sfinte moaşte; în concluzie, orice dar făcut unui aşezământ religios. Dincolo de portretele care ne înfăţişează familii de ctitori, cu domniţe alături de tată, soţ, frate, fiu, au existat iniţiative în care femeia îşi păstra locul de prim ctitor.
 În Moldova, una dintre soţiile lui Alexandru cel Bun - doamna Ana - în secolul al XV-lea, închina Mănăstirii Moldoviţa o serie de sate.
 Este prima donaţie consemnată, din iniţiativa unei femei, pentru Biserica Ortodoxă.
 Nu departe de ea, în anul 1446, doamna lui Ştefan al II-lea adăuga trei cântare de icre negre la donaţia voievodului către mănăstirea Neamţ.
Un an mai târziu, când acelaşi Ştefan al II-lea făcea o donaţie bănească Mănăstirii Moldoviţa, adăuga un procent din veniturile fiscale încasate din vămile moldoveneşti cu Ardealul, notând că aceasta este „partea cneaghinei noastre“.
 În 1470, domniţa Chiajna, fiica lui Alexandru cel Bun şi a doamnei Marina, în timpul domniei nepotului său, Ştefan, dăruia Mănăstirii Neamţ o prisacă, „pentru sufletul părintelui ei, Alexandru voievod, şi pentru sufletul mamei ei, Marina, şi pentru sufletul şi sănătatea ei.“ Maria de Mangop, descendentă a dinastiei imperiale bizantine din Mangopul Crimeii, soţia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, intră în rândul ctitorilor bisericeşti prin daniile făcute Mănăstirii Grigoriu de la Sfântul Munte Athos.
 Aceluiaşi aşezământ, „binecredincioasa doamnă Maria Asanina Paleologina, doamna Moldovlahiei“, i-a oferit şi o frumoasă icoană a Fecioarei Maria.
 În anul 1493, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos al Ţării Româneşti şi soţia lui Ştefan cel Mare, „cu dorinţa tânjind pentru dragostea lui Hristos şi iubitoare a cuvintelor lui Hristos fiind, cu râvna a dat“ să se împodobească un Tetraevanghel pentru biserica de la Pătrăuţi.
 Tot doamna Maria, văduvă de câteva luni, oferea, în toamna anului 1504, un acoperământ pentru tetrapod Mănăstirii Putna. Ruxandra doamna, fiica lui Mihnea cel Rău al Ţării Româneşti şi soţia lui Bogdan al III-lea, închina Mănăstirii Putna, prin act de danie, un sat, „pentru pomenirea ei şi pentru pomenirea sfântrăposaţilor ei părinţi, ca să-i fie pomenire, ei şi părinţilor ei, neclintit în vecii vecilor“.