marți, 19 iulie 2016

Contestațiile, pro și contra!

Fie că vorbim despre 10, 20 sau 50 de sutimi, acestea pot fi decisive pentru un absolvent de clasa a VIII-a sau un proaspăt bacalaureat care vrea să fie admis la un liceu, respectiv la o facultate din primul eşalon al instituţiilor de învăţământ din România.
 Fiecare sutime are o importanţă majoră când vine vorba de mediile de admitere la liceele sau la facultăţile unde sunt şi câte cinci, şase candidaţi pe loc, iar diferenţa dintre „Admis” şi „Respins” este foarte mică.
Astfel că, după examenele naţionale din acest an, prevederea potrivit căreia o notă nu poate fi modificată în urma contestaţiei decât dacă între prima notă şi a doua există o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte a stârnit nemulţumiri mai înverşunate ca oricând.
 Cum un elev cu o lucrare mai bună poate primi o notă mai mică decât un elev cu o teză mai slabă De menţionat că regula pragului de 0,5 puncte nu este valabilă pentru lucrările care au note peste 9,50. Notele de peste 9,50 sunt modificate indiferent cât de mică este diferenţa dintre rezultatul iniţial şi cel obţinut în urma contestaţiei.
 Această prevedere, coroborată cu regula pragului de 0,5 puncte, duce la situaţii paradoxale în care un elev cu o lucrare mai bună poate primi o notă mai mică decât un elev cu o teză mai slabă.
Să luăm exemplul a doi elevi care în cadrul unei probe de examen (evaluare naţională sau bacalaureat) obţin notele 9,50, respectiv 9,40. Elevul de 9,50 depune o contestaţie, iar după reevaluare primeşte încă 10 sutimi.
 Având în vedere că notele de peste 9,50 se modifică la sutime, acesta va figura cu o notă finală de 9,60. Cel de-al doilea elev, cu o notă iniţială de 9,40, este punctat la recorectare cu 9,85, însă nota sa finală rămâne tot 9,40, dat fiind faptul că diferenţa dintre prima şi a doua notă nu depăşeşte 50 de sutimi. Situaţie absurdă şi deloc convenabilă pentru cel de-al doilea elev, a cărui lucrare (mai valoroasă dacă socotim că nota după contestaţie este mai fidelă) a primit o notă mai mică decât lucrarea mai slab cotată după soluţionarea contestaţiei.
 E o situaţie în care 10 sutimi sunt luate în considerare, însă 45 de sutimi, în cazul altui elev, cu o notă foarte apropiată, nu contează la nota finală. Sunt voci care semnalează că astfel de situaţii sunt discriminatorii şi că, dincolo de aceste două exemple, metodologia de evaluare a lucrărilor scrise nedreptăţeşte o parte dintre candidaţi.
 În cazul în care o contestație este o cale de atac prin care o comisie revine asupra notei şi o analizează mai atent, fiecare sutime în plus sau în minus ar trebui aplicată la nota iniţială, consideră candidaţii.(Msv)

Niciun comentariu: