Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) a demarat un amplu control în întreg județul Botoșani pentru a vedea care este situația copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Inspectorii sociali vor să afle în grija cui au fost lăsați acești copii, dar mai ales dacă, în momentul în care au plecat, părinții au notificat autoritățile despre această situație.
"Este vorba de o campanie de verificare a situației copiilor cu părinți plecați în străinătate, în ideea de a se verifica dacă s-au respectat prevederile legale, și anume că părinții ar fi trebuit să meargă înainte de a pleca să facă demersurile pe lângă Judecătorie, pe lângă autoritatea de tutelă să stabilească un reprezentant legal, un adult, care să aibă în grijă copiii respectivi", a precizat Sebastian Tocariu, directorul AJPIS.
Situația copiilor cu părinți plecați în străinătate este una extrem de sensibilă.
De cele mai multe ori, părinții îi lasă în grija bunicilor sau a rudelor, dar fără a anunța autoritățile, fiind cazuri în care se ajunge la adevărate drame, care ar fi putut fi evitate dacă de situația acestor copii ştiau specialiștii care ar fi putut să le acorde ajutor la momentul potrivit.
AJPIS verifică inclusiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar și primăriile.
"Avem în baza de date 1.850 de copii pentru care părinții au solicitat alocația în statul european. Baza de date o intersectăm cu evidența de la Protecția Copilului și primării.
Sunt însă și părinți care au lăsat copiii în grija rudelor, dar nu au notificat acest lucru", a mai menționat directorul AJPIS.(ST-bt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu