În perioada 24-30 aprilie 2017, se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV), iniţiativă condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS, pentru a conştientiza populaţia în privinţa importanţei vaccinării şi pentru creşterea acoperirii vaccinale, cu accent pe populaţiile vulnerabile.
Tema globală a campaniei din anul 2017 este ”Vaccinurile sunt benefice”.
Prin mesajul ”Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieţii”, Campania SEVS 2017 îşi propune sensibilizarea populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe tot parcursul vieţii şi asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup în toate comunităţile.
O acoperire vaccinală crescută în toate grupurile de populaţie este esenţială şi va oferi şi o imunitate a comunităţii pentru indivizii susceptibili.
Punerea în aplicare a programelor de vaccinare a condus în ultimii 30 de ani la o reducere a cazurilor de boală şi a deceselor prin boli care pot fi prevenite prin vaccinare.
Regiunea Europeană a OMS a fost certificată “fără poliomielită” în anul 2002, iar cazurile de rujeolă din regiune au fost reduse cu mai mult de 90% între anii 1993 şi 2007.
Cu toate acestea, aproape 650.000 de sugari (din cei 10,7 milioane) născuţi în fiecare an în Europa nu primesc până la vârsta de un an seria completă de trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive.
Factorii de decizie politică trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării pe tot parcursul vieţii şi necesitatea de a asigura vaccinuri pentru persoanele de toate vârstele.
Sprijinul politic puternic pentru vaccinare trebuie menţinut, altfel Europa riscă reapariţia bolilor foarte contagioase care duc la îmbolnăviri, dizabilităţi şi decese, care vor pune o povară considerabilă asupra sistemelor de sănătate.
Epidemiile recente subliniază responsabilitatea regională care este, de fapt, a noastră, a tuturor, de a menţine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.
În prezent, România se confruntă cu o epidemie de rujeolă.
În perioada 2016-2017, au fost confirmate 3.446 de cazuri de rujeolă. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 37 de judeţe, cele mai multe cazuri în judeţele: Caraş-Severin (728), Timiş (711), Arad (640), Mureş (321), Dolj (175), Bistriţa Năsăud (129), Cluj (90). 3.317 din cazurile confirmate au fost persoane nevaccinate, 89 au fost persoane vaccinate cu o doză de vaccin RRO, 33 au fost persoane vaccinate cu două doze de vaccin RRO, iar 7 cazuri cu status vaccinal necunoscut. S-au înregistrat 17 decese (5 în judeţul Arad, 4 în judeţul Timiş, 3 în judeţul Dolj, 3 în judeţul Caraş-Severin, 1 în judeţul Satu Mare şi 1 deces în Bucureşti).
Ca măsură de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu RRO a copiilor nevaccinaţi şi incomplet vaccinaţi.
Campania de vaccinare continuă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu