joi, 6 iulie 2017
Kiss Day
Sărutul te poate face să te îndrăgostești de o persoană sau să ai amintiri pe care să nu le uiți toată viața.
Nu doar oamenii, dar și animalele se sărută !
În fiecare an, pe 6 iulie, se sărbătorește Ziua Internațională a Sărutului (Kissing Day sau Kiss Day). Sărutul este o manifestare a unui sentiment de iubire, prietenie, compasiune, respect, recunoștință sau ca urmare a unui impuls erotic.
În unele societăți, sărutul are rol ritual sau de politețe, folosit ca o formă de salut, în acest caz poate să nu includă nici o manifestare emoțională.
La unele specii de animale, sărutul se manifestă prin diferite comportări sociale în cadrul speciei care asigură ordinea în grupul din care fac parte.
În timpul curtării unele păsări realizează mișcări asemănătoare sărutului sau introduc hrană sau alte obiecte aduse ca dar păsării curtate.
La alte specii de animale precum: cimpanzei, pești pupăcioși (Helastoma temmincki), la papagalii din genul Agapornis, sărutul este folosit ca mediu de comunicare și identificare sau ca semn al grupului din care fac parte.
Sărutul aduce schimbări benefice la nivelul creierul, dar poate fi sursa unor boli contagioase.
Sărutul are calitatea de a elibera adrenalină și noradrenalină în fluxul sangvin, ceea ce provoacă o serie de schimbări fizice benefice pentru circulația sangvină, impulsionând ușor pulsul și tensiunea sangvină.
Un sărut poate arde între 2 - 3 calorii pe minut.
În timpul sărutului se eliberează endorfină, ceea ce ajută la eliminarea stresului și producerea unei stări de bine și relaxare. Sărutul ajută la creșterea auto-stimei, la tonifierea mușchilor faciali, la degajarea anestezicului prezent în salivă, reglează nivelul colesterolului în sânge și ajută metabolismul.
Prin sărut, din cauza intrării în contact a tegumentelor, mucoaselor și a salivei, se pot transmite diferite boli microbiene.
De asemenea, rănile sângerânde de la nivelul gurii (gingii, buze, limbă, etc) pot fi un factor de transmitere a unor viruși periculoși, cum ar fi virusul HIV, virusul B sau C.
Prin sărut se pot transmite viroze, gripa, mononucleoză infecțioasă, infecții ale tractului respirator, herpes, gingivite, candidoza bucală sau meningita.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu