marți, 19 decembrie 2017

Decalogul Spovedaniei


Un tânăr preot mi-a propus un ghid tot în zece puncte, menit să vină în sprijinul celor ce ajung la scaunul de spovedanie.
 Iată cum sună sfaturile unei persoane care s-a spovedit, în anumite perioade, chiar şi săptămânal:
 1) Rugaţi-vă, înainte de spovedanie, pentru adunarea minţii şi aducerea aminte a tuturor păcatelor.
 2) Aveţi în gând că păcatul este moarte, iar Hristos este Viaţa.
3) Aveţi conştiinţa neputinţei de a nu păcătui („nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”, cum zice Sfântul Apostol Pavel – Romani, 7, 19), iar în inimă dorinţă de îndreptare.
4)Spuneţi-vă păcatele proprii, nu pe ale altora.
5) Spuneţi-vă păcatele cu onestitate şi curaj, nu vă ascundeţi.
 6) Vorbiţi cât mai puţin, fiţi concişi, clari şi la obiect. Amintiţi-vă că mai sunt şi alţii care aşteaptă să se spovedească.
7) Daţi explicaţii numai dacă duhovnicul le cere, nu intraţi în detalii fără rost.
 8) Nu împovăraţi pe părintele duhovnic cu rolurile de psiholog, tată şi altele; el este doar cel care ne ghidează către Domnul Iisus Hristos, singurul Om Care, fiind şi Dumnezeu, ne poate împlini toate nevoile şi vindeca toate rănile.
 9) După ce aţi spus toate păcatele, fiţi atenţi la sfatul duhovnicului, prin gura căruia vorbeşte Dumnezeu; nu îl întrerupeţi şi nu vă gândiţi în altă parte.
10) Nu uitaţi că spovedania este o Taină şi nu dezvăluiţi nimănui cuvântul de la Dumnezeu primit (aşa cum nici duhovnicul nu se cuvine să dezvăluie ceva). Nici măcar celor apropiaţi să nu le destăinuiţi sfaturile primite, ca nu cumva vrăjmaşul să le afle (cele ce se vorbesc la spovedanie diavolul nu le poate auzi). Cu siguranţă, se mai pot adăuga şi alte îndemnuri de folos pe tema aceasta. Dar de am încerca să le punem în aplicare pe cele zece de mai sus, am putea avea, cu adevărat, încredinţarea că ne-am străduit a ne spovedi curat.( MtSV)

Niciun comentariu: