vineri, 26 ianuarie 2018

Grupuri sanitare exterior - inventariere!


Cea mai recentă inventariere a şcolilor civilizate din România plasează Botoșani pe un rușinos loc trei în ceea ce privește numărul unităților de învățământ cu grupuri sanitare în exterior.
Un număr 207 școli botoșănene au toaletele în curte, Vaslui fiind singurul județ din țară  cu 389 de școli cu wc-ul afară.
 Datele statistice au fost publicate de Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, miercuri, 24 ianuarie, fiind însoțite de următorul mesaj: "La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem 2.418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior".
 Acesta face și o promisiune oamenilor școlii, menționând că „în cel mult trei ani, autoritățile locale, județene și centrale vor face ca toate unitățile școlare din România să aibă condiții decente pentru educația elevilor și preșcolarilor”.
Este o promisiune pe care angajații din învățământul preuniversitar din Botoșani au tot auzit-o, însă soluțiile încă se lasă așteptate, iar școlile cu toalete neconforme rămân principalul punct slab al reţelei şcolare locale.
 Revenind la centralizarea Ministerului Educației, podiumul rușinii, al județelor cu cele mai multe școli cu toaleta în curte, este completat de județe din Moldova, Suceava cu 219 unități,  Botoșani și Iași, la egalitate, fiecare cu 207 astfel de unități. Locul IV îi aparține județului Mehedinți - 118 unități, urmat de Argeș - 104 unități, Bihor - 76, Neamț - 74, Vrancea - 64, Brașov- 62, Buzău și Olt - 59.
 De partea celalată, județele care s-au îngrijit de infrastructura școlară și oferă condiții civilizare elevilor sunt Ilfov (o școală cu toaleta în curte), Mureș (două școli cu wc-ul afară), Giurgiu (8) și Covasna (10).
 Fondurile pentru educație au menținut sistemul la limita avariei Sindicaliștii din educație au reacționat și au transmis un comunicat de presă în care arată că statistica Ministerului Educației „nu este o surpriză pentru nimeni”.
„Fondurile alocate educației în ultimii 10 ani au menținut sistemul la limita avariei”, afirmă sindicatele.
 Acestea au identificat principalii responsabili ai acestei situații, primii învinuiți fiind cei din autoritățile locale, care în acești ani nu au făcut nimic pentru a îmbunătăți lucrurile, inspectoratele școlare județene, Ministerul Educației, care a avut o atitudine delăsătoare, dar și partidele politice, care au decretat în fiecare campanie electorală că învățământul va fi „prioritate națională”.
Sindicatele susțin că se impune o reanalizare a bugetului acordat Ministerului Educației și dispunerea în regim de urgență a suplimentării sumelor pentru investiții.

Niciun comentariu: