joi, 26 aprilie 2018

Joia Mânioasă


Cade anul acesta pe 26 aprilie
 În Calendarul popular, această Joi era ținută de țărani pentru a fi feriți de trăsnete, grindină și vifore
. Prin cele mai multe sate, se sărbătorea cu nelucrare.
 Unii, mai cârcotași, ziceau că, dacă lucrezi în astă Joi, nu va mai ploua
. Alții – că li se vor usca țarina cu porumb ori grâu.
 Cine nu serba această zi se spunea că va avea pagubă.
 Era și una din Joile în care se organizau Paparudele.
 Gospodarii care nu primeau jocul Paparudelor și nu le răsplăteau erau certați că vor avea ghinion în restul anului.
 Mulți nu lucrau crezând că vor înnebuni și se vor roti ca Paparudele.
 Se spunea că a treia joi după Paști are puterea de a feri pe om de farmece și de vrăji.
 Joia Mânioasă se ținea și ”pentru a ține departe boalele de ochi”.
 Nerespectarea acestei Joi era foarte temută pentru modificările fizice pe care le-ar fi putut produce oamenilor. Se spunea că rufele se pot înverzi astăzi, potecile de asemenea, precum și fața oamenilor. Joia Verde era considerată cea mai rea dintre toate.
 În această zi, nu se înălbeau pânzele, mai ales nu se întindeau pe iarbă, că se înverzeau. Se spunea că, demult, un om a lucrat la câmp în această zi și a venit seara acasă cu totul verde, cu haine cu tot. Acestui om îi era rușine și frică să mai iasă din casă.
 Toată lumea îl blestema. Casa lui a mâncat-o pustia, s-a ales praful de ea. Nimeni n-a mai călcat pragul acelei case, de frică și de spaimă. Joia Verde se ținea că era rea de trăsnet.
 Se spune că un om a avut oameni la prășit vie și, seara, ”după ce a terminat cu prășitul, a venit un nor groaznic și a ploiat așa iute și cu furtună repede asupra viei acelui om, și cu piatră, până când a rupt toate vițele și aproape că s-au uscat și buciumii”.
 Exista superstiția că aceluia care lucrează în această zi i se vor mânca bucatele pe câmp. Nu se lucra nimic nici de teama grindinei și se ținea din cauza amețelilor. Era considerată o zi rea pentru femei să nască și vite să fete. Joia Mânioasă se ținea ca să nu se certe nevasta cu bărbatul și nu trebuia să se dea nimic din casă.
 Joia Mânioasă era serbată de femei, atribuindu-i-se o putere foarte mare asupra bubelor. În această zi, nu se dă din casă fasole sau porumb, căci aceluia care dă îi ies bube cât bobul de fasole sau porumb. Despre aceste tradiții a consemnat folcloristul Theodor Speranția.(MsgNT)

Niciun comentariu: