joi, 19 aprilie 2018

Un program normal!


Funcționarii APIA vor avea program normal chiar și de 1 mai, pentru a-i ajuta pe fermieri și a prelua cererile pentru subvențiile din agricultură.
 Directorul APIA Botoșani, a arătat că toate centrele locale vor avea un program normal de lucru în zilele de luni și marți, adică 30 aprilie și 1 mai, astfel încât fermierii  să aibă timp pentru depunerea cererilor unice.
 Decizia internă a APIA prevede că funcționarii care vor lucra în această perioadă vor recupera aceste zile în perioada următoare.
 De menționat că și în acest an, cererile unice se depun până la data de 15 mai, calendarul stabilit la nivel european.
Directorul APIA  a precizat că toate primăriile din județ vor primi o adresă cu lista fermierilor din localitate care nu s-au prezentat să depună cererile pentru subvenții la data la care erau programați și rugămintea de a-i anunța să vină la centrele locale sau la centrul județean.
 Cererile unice de plată se depun în perioada 1 martie - 15 mai, la centrele locale și centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de la Darabani.
 Fermierii vor depune o singură cerere chiar dacă dețin suprafețe de teren în mai multe localități sau în mai multe județe.
 Cererile unice de plată se depun la centrul județean APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
 La fel ca în anii anteriori, fermierii au primit invitații prin care erau anunțați asupra zilei în care sunt programați să se prezinte cu documentele la APIA și numele funcționarului cu care trebuie să discute. Conform procedurilor APIA, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA- Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/.
Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Același principiu se aplică și pentru fermierii crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.
 APIA precizează că, potrivit OUG 3 din 2015, „fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)” trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziția lor sau o copie a anexei nr.24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, dacă este cazul.
 Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul MADR. Etapele Campaniei 2018 sunt: 1 martie - 15 mai 2018 (depunerea cererilor unice), 1 iunie - 1 iulie 2018 (efectuarea controlului administrativ), 1 iulie - 1 octombrie 2018 (controlul la faţa locului), 16 octombrie - 30 noiembrie 2018 (plata avansului din campania 2018), respectiv 1 decembrie 2018 - 31 martie 2019 (plata regulară a subvenţiilor).

Niciun comentariu: