Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Darabani va încheia, pe 15 mai, campania de preluare a cererilor unice pentru subvenţiile pe teren agricol şi în sectorul zootehnic.
Cultivatorii de teren care nu au depus încă cererile mai au la dispoziţie aşadar câteva zile, nefiind luată în calcul posibilitatea prelungii termenului de 15 mai.
La nivelul centrului local APIA până pe 8 mai erau depuse peste 2.700 de cereri unice, dintr-un total de 5.800 de cereri, câte se estimează că ar fi eligibile.
Directorul centrului local a declarat că se procesează undeva la 70 de dosare la zi, condiţii în care procesul de preluare a cererilor este în grafic.
Faţă de alţi ani, înghesuiala de la APIA, centrul local, nu a mai fost atât de mare şi nu a mai fost nevoie de restabilirea şi menţinerea ordinii.
Sunt destul de mulţi fermieri care nu au respectat programările pe care le-au primit, cauză din care s-au produs suprapuneri.
Ca în fiecare an, cele mai multe dosare sunt pentru subvenţia pe terenul agricol lucrat, însă sunt şi destule dosare mixte, atât pentru subvenţia în sectorul vegetal, cât şi pentru subvenţii pentru animale.
Fiind deja al 12-lea an în care se efectuează această procedură, nu mai apar atât de multe necunoscute.
Media de vârstă a fermierilor continuă să fie ridicată, deşi, de la an la an, numărul cererilor scade cu câteva sute, în condiţiile în care apar fermieri mari, care lucrează suprafeţe importante.
Există o tendinţă de comasare a terenurilor, însă încă timidă, inclusiv în raport cu alte judeţe din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu