joi, 3 mai 2018
Luna evaluărilor naționale
Semestrul al II-lea va fi unul încărcat nu doar pentru elevii din clasele a VIII-a sau a XII-a, care vor susține simulări și examene naționale, ci și pentru colegii lor din clasele mai mici.
Ministerul Educației organizează, în luna mai, evaluările naționale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, fiind al V-lea an când se desfășoară aceste testări.
Acestea au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale PISA, prin intermediul lor urmărindu-se evoluția elevilor pe parcursul gimnaziului.
Primii care vor susține testarea sunt elevii claselor a II-a, care în mai puțin de o săptămână sunt așteptați la prima probă.
Evaluarea națională 2018 pentru clasa a II-a este programată între 7 și 10 mai 2018, având probe la Limba română, cea maternă, scris și citit, plus Matematică.
La nivelul comunei noastre, Mileanca, sunt înscriși 15 de elevi în clasa a II-a.
Cât îi privește pe cei 18 elevi din clasa a IV-a din comună, evaluarea este programată astfel: Limba Română - 15 mai, Matematică - 16 mai și Limba Maternă - 17 mai.
Cei din clasa a VI-a vor trebui să se pregătească la disciplinele Limbă şi comunicare şi Matematică şi ştiinţe ale naturii, urmând să fie evaluaţi în intervalul 23 - 24 mai.
Circa 20 de elevi sunt înregistrați în clasa a VI-a.
Rezultatele nu se trec în catalog, testările sunt făcute după modelul evaluărilor PISA și sunt menite să îi ajute pe părinți să vadă dacă profesorii de la clasă îl supra sau subevaluează pe copil, să afle care sunt lacunele elevului și cum să îl ajute peste vară.
De partea cealaltă, aceste testări sunt menite să-i ajute pe elevi să nu resimtă șocul primului examen din viață abia la 14 ani.
Prin intermediul acestor testări se va şti în ce măsură elevul şi-a însuşit elementele de bază specifice vârstei: scris, citit, socotit, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăţi.
Potrivit Ministerului Educației, evaluarea competențelor în clasa a II-a (scris-citit și matematică) este necesară pentru a elabora planurile individuale de învățare ale elevilor.
Rezultatele pe care elevii le obțin și planurile individualizate care se întocmesc pe baza acestora fac parte din portofoliul educațional ale elevului.
În ceea ce privește scopul evaluării naționale de la finalul clasei a VI-a, rezultatele evaluărilor sunt utilizate în special pentru a ajuta elevul să se orienteze către un anumit tip de liceu și pentru a completa portofoliul său educațional.
Evaluarea durează 30 de minute la clasa a II-a şi 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a, iar nivelul de dificultate va fi mediu.
Rezultatele nu sunt făcute publice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu