vineri, 25 mai 2018

Moșii de Vară

Moşii de vară, ţinuţi în sâmbătă Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor.
 Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbătă Rusaliilor.
Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.
 Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard intreagă perioada în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire.
 În legătură cu Sâmbăta Morților există multe superstiții.
 Nu ai voie să dormi afară, să mergi la răspântii sau la fântână, pentru că se spune că bântuie morții. De ziua Moșilor de Vară se împart oale pentru morți, pentru a avea din ce să bea apă.
 Nu se spală în această zi și nu se muncește.
 Pe vremuri, se spunea că femeile nu trebuie să toarcă și nu trebuie să arunce lături.
 De ce?
 Superstițiile spuneau că dacă femeile torc, se întorc colacii împărțiți pentru pomenirea morților.
 Dacă se aruncau lături, se spunea că ajung în gura morților, care se răzbună.
 Oamenii nu trebuie nici să măture în această zi.
 Tradiția veche mai spunea că din primul fel de mâncare pe care-l guști în această zi, trebuie să împarți, ca să nu se abată asupra ta pierderi.
Dacă oamenii scot apă din fântănă de Sâmbăta Morților, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor morți.
 Ce se împarte trebuie să fie nou și proaspăt.
 Potrivit calendarulortodox.ro, se mai spunea că dacă în această zi plouă, anul va fi mănos.
 Și dacă arunci o crenguță de tei în ploaie, se oprește.

Niciun comentariu: