Solicitările deja depuse de cadrele didactice femei, titulare, pentru continuarea activității de predare după împlinirea vârstei de pensionare, de 63 de ani, vor fi acceptate.
Dacă vor, profesoarele din învățământul milencean, aflate în prag de pensionare, au asigurată continuarea activității, grație Deciziei 387 a Curții Constituționale din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 642 din 24 iulie 2018.
Inspectoratul Școlar centralizează până astăzi, 17 august, la ora 12, toate cererile profesoarelor care vor să rămână la catedră și sunt titulare, iar posturile lor au fost vacantate.
Aceste posturi nu vor fi repartizate în ședințele publice ulterioare ale mobilității, până la 31 august 2018, și nici nu vor fi atribuite în plata cu ora.
S-a cerut directorilor unităților de învățământ să transmită situația cererilor deja înregistrate de la cadrele didactice titulare – femei – care împlinesc 63 de ani și vor să continuie activitatea.
Este cazul profesoarelor care au cerut să predea ca titular în anul școlar 2018-2019, al celor care urmează să se pensioneze începând cu 1 septembrie 2018 și au solicitat să rămână la catedră, dar și a celor care au rămas în activitate ca titular în ultimii 3 ani și nu au împlinit vârsta de 65 de ani și care doresc să predea în continuare.
În Decizia 387/2018, CCR a dat o soluție prin care sintagma ”condiții de vârstă standard” cuprinsă în Codul Muncii nu poate să excludă femeia de la dreptul de a continua să muncească, la fel ca bărbatul, până la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Prin decizia CCR, care își producele efectele de la data publicării în MO, femeia ajunsă la vârsta legală de pensionare poate opta pentru continuarea activității, până la vârsta legală de pensionare stabilită prin lege pentru bărbați, la data respectivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu