miercuri, 29 august 2018
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul
Martor al Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost mergător înaintea Domnului şi cel care I-a pregătit calea. Sfântul Ioan Botezătorul a murit de moarte mucenicească, din cauza fărădelegilor lui Irod Antipa (†39), fiul lui Irod cel Mare (†4), care i-a ucis pe pruncii din Betleem.
Regele Irod Antipa, aprins fiind de patima desfrânării, a luat de nevastă pe soţia fratelui său, Filip, făcându-se astfel răpitor, desfrânat şi amestecător de sânge.
Pentru aceasta, Sfântul Ioan, care era păzitor al Legii lui Dumnezeu şi propovăduitor al pocăinţei, îl mustra pe rege înaintea tuturor, chiar şi cu el de faţă.
Regele a poruncit ca prorocul să fie întemniţat, dar nu l-a ucis, pentru că se temea de popor şi chiar îl asculta uneori, luând aminte la cuvintele lui.
Şi a stat Sfântul Ioan mai multe luni în închisoare, în cetatea Maherus de lângă Marea Moartă.
Şi, fiind cercetat de ucenicii săi, Sfântul îi întărea în vestirea lui Mesia, Care venise în lume, trimiţându-i să-L vadă şi să-L asculte, după cum se arată în Sfintele Evanghelii.
De ziua sa de naştere, Irod a băut mult şi după dansul fiicei Irodiadei, Salomeea, i-a promis acesteia că-i va îndeplini orice dorinţă. Sfătuindu-se cu mama ei, Salomeea a cerut să i se taie capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Şi astfel s-a sfârşit Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, la porunca unui rege împătimit şi a unei femei nelegiuite.
El a apărat întreaga sa viaţă Legea lui Dumnezeu şi s-a învrednicit de cununi în cereasca Împărăţie a Mântuitorului Hristos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu