luni, 24 septembrie 2018

Teclele Berbecilor

Pe 24 septembrie, când creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Tecla, în Calendarul popular, ziua poartă numele de Teclele sau Teclele berbecilor.
 Era o sărbătoare a țăranilor, dar și a ciobanilor, ținută cu mare strășnicie, crezându-se că Teclele ”sunt rele de foc și de lupi”.
 Se spunea că, la casa celui care va îndrăzni să lucreze de Tecle, lupii vor veni și vor mânca berbecii și oile.
 În această perioadă a anului, oamenii de altădată țineau o serie de zile dedicate protejării împotriva incursiunilor păgubitoare ale lupilor.
 Acestea se deschideau cu un ciclu de trei sau patru zile, începând cu 24 septembrie, numit Teclele, Teclele Berbecilor sau Berbecarii, urmate de ziua Lucinului, pe 17 octombrie, şi de altele două, Martinii de Toamnă şi Filipii de Toamnă sau Gădineţii, marcate în Calendarul popular de la 14 noiembrie şi culminând pe 21 noiembrie, la Filipul cel Şchiop.
 Femeile aveau interdicție la cusut, la tors, la prelucrarea pieilor de animale, la măturat, la aruncat cenușa afară din casă. Bărbații nu aveau voie să plece cu căruța la pădure sau să dea ceva cu împrumut… Totul până pe 26 sau 29 septembrie, în funcție de zona unde se serbau Teclele Berbecilor.(Msg_NT)

Niciun comentariu: