Pentru ducerea neamului. Imediat după nașterea unui copil, acesta era înfășurat în cămașa tatălui, pentru a i se insufla acestuia dragostea paternă.
Prin unele zone, când se îmbolnăvea un copil, se credea că asta e lucrarea diavolului.
Pentru a scăpa de suferință, se lua cămașa pruncului bolnav, se întorcea pe dos și se legau la poalele ei doi bănuți, apoi era aruncată peste gard.
Unde cădea cămașa, era îngropată și se așteapta însănătoșirea copilului.
Dacă, la nașterea primului copil, travaliul femeii era chinuitor de îndelungat, se luau coji de ouă, ce fuseseră mai întâi înșirate pe o mătură veche, și se aruncau în foc.
Cu fumul care ieșea, se afuma femeia, pentru ca ea să nască ușor, precum și găina face ouăle ușor.
La trei zile după nașterea pruncului, moașa venea și scoatea patul în curte, arunca din el paiele și fânul și le dădea foc, chemând fete și flăcăi să sară peste el.
Aceștia săreau de trei ori, desculți și îmbrăcați numai în cămașă, fetele spunându-și că flăcăii vor umbla după ele tot așa cum sar scânteile focului.
Un alt obicei era dăruirea bradului de naștere.
Acesta era ales din pădure şi dăruit simbolic pruncului.
Copilul era închinat bradului de moașă, fiind pus, astfel, sub semnul ocrotitor al arborelui sacru.
În vechime, părinţii îi aduceau bradului de naştere ofrande la fiecare aniversare a copilului, apoi, când acesta creştea, îl îngrijea singur, între cei doi creându-se o legătură puternică şi tainică.
În satul românesc, mai exista şi obiceiul de a sădi un brad la naşterea pruncului, un alter-ego al acestuia pe tot parcursul vieţii, care, în anumite contexte ceremoniale, îl putea chiar înlocui.
Totodată, se credea că, atunci când se naşte un copil, răsare un brad pe culmile munţilor.(Msg_NT)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu