miercuri, 21 noiembrie 2018

Intrarea Maicii Domnului în Biserică


Intrarea Maicii Domnului în Biserică este pe 21 noiembrie.
 Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului,
 Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.
Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci când vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu.
 În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică.
 În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme.
 Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce "ceea ce se face văzută".
 În tradiţia populară, în ziua de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor. Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
 Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii.
 De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.

Niciun comentariu: