vineri, 28 decembrie 2018
Una dintre cele mai lungi vacanţe de iarnă!
Vacanța de iarnă de anul acesta începe sâmbătă, 22 decembrie 2018 și se încheie duminică, 13 ianuarie 2019.
Are 23 de zile și din anul 2000 și până în prezent au mai fost alte patru vacanțe de iarnă care au durat tot 23 de zile, potrivit ordinelor de ministru publiate în Monitrul Oficial și datelor existente pe site-ul Ministerului Educației. Majoritatea vacanțelor de iarnă pentru elevi au avut în ultimii 18 ani o durată de 16 zile (11 vacanțe), scrie edupedu.ro.
Într-un singur an, 2010-2011 s-a tăiat din această vacanță până când a ajuns de doar 14 zile, potrivit datelor din Monitorul Oficial. Pe de altă parte au existat 4 ani, iar acesta este al cincilea, în care vacanța a început aproape de Căciun și s-a prelungit până spre jumătatea lunii ianuarie.
Au existat anul trecut diverse dezbateri cu privire la cât de bine este să stai într-o vacanță atât de lungă, din punctul de vedere al școlii, al elevului, al profesorului și al părinților.
Discuțiile despre „lungimea" vacanței de iarnă au fost declanșate și de decizia Ministrului Sorin Câmpeanu, care în 2015 a hotărât să intervină în structura deja aprobată a anului școlar în curs și să schimbe durata vacanței de iarnă (cu 4 zile înaintea startului noului an școlar) de la 16 zile la 23 de zile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu