sâmbătă, 23 februarie 2019

Scriitorul Victor Teișanu, premiat


Victor Teișanu a fost distins cu Diploma de laureat al săptămânalului Literatura și Arta - 2018 pentru Critică literară. Săptămânalul "Literatura și Arta", al cărei redactor-șef este acad. Nicolae Dabija, este o publicaţie de limbă română a scriitorilor din Republica Moldova, cu rol important în lupta pentru renașterea națională.
 Publicația a fost fondată în anul 1977, pe baza săptămânalului "Cultura".
 Săptămânalul a fost cea mai importantă publicație care a susținut revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială de stat.
 Prin "Literatura și Arta", scriitori de pe ambele maluri ale Prutului ai viețuit în aceeași limbă, în aceeași poezie.
 Premiul a fost acordat pe 13 februarie 2019, în cadrul Festivalului "In memoriam Grigore Vieru”, organizat de către Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iași și Asociația Culturală "Feed Back", invitații participând și la simpozionul "Grigore Vieru – Poetul, Învățătorul, Tribunul".
Alături de Victor Teișanu, s-a bucurat de atenția publicației de la Chișinău și scriitoarea Lucia Olaru Nenati, distinsă de asemenea cu Diploma de Laureat pentru atribuțiile aduse la promovarea poetului Mihai Eminescu și a poetului Grigore Vieru.

Niciun comentariu: