marți, 2 iulie 2019

Comunicat APIA


Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) BOTOȘANI informează că începând cu 1 iulie2019 va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, aferente Campaniei 2019.
 ​Astfel, eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 1525 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de sprijin în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, astfel:
 - pentru controlul pe teren prin metoda clasică –274fermieri;
 - pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 1251 fermieri. Suprafaţa totală controlată este de 39620.23 ha, respectiv:
 - pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 27525ha;
 - pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie –12095.23 ha.
 Facem precizarea că eșantionul de control aferent Campaniei 2019 este mai mare cu un număr de 643 de fermieri față de Campania 2018.
 Reamintim că în conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 69/2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2019 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop si ca la completarea solicitării de sprijin, fermierul a semnat un angajament.

Niciun comentariu: