Vovidenia. Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Intrarea în biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia. Creștinii ortodocși o cinstesc pe Maica Domnului în mod deosebit, închinându-i mai multe zile de sărbătoare în cursul anului bisericesc, care începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu.
 Cu prilejul sărbătorii de astăzi reliefăm câteva aspecte importante despre cinstirea Prea­sfintei Fecioare Maria.
 Învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important în teologia ortodoxă, stând în strânsă legătură cu învăţătura despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc.
Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de „preacinstire” sau „supravenerare”, adică de o cinstire care o întrece pe a tuturor sfinților, chiar şi pe a Apostolilor. Dintotdeauna,
 Biserica a cinstit-o pe Fecioara Maria, iar acest lucru reiese din textul Sfintei Evan­ghelii. Încă din perioada apostolică, figura Maicii Domnului a deținut un loc deosebit, fiind deasupra sfinților şi considerată „cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii”. Născătoare de Dumnezeu Maica Domnului, Preacurata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, după cum mărturisesc părinţii care au participat la Sinodul al 3-lea Ecumenic desfăşurat la Efes în anul 431 (Asia Mică, Tur­cia de astăzi).
 La acest sinod s-a hotărât că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) şi s-a mărturisit că ea este Maica Domnului. Plecând de la hotărârile Sinodului al 3-lea Ecumenic, s-au pus bazele la ceea ce în teologie se numeşte mariologie - teologia despre Maica Domnului. „Theotokos”, termenul prin care este definită Sfânta Fecioară Maria ca Născătoare de Dumnezeu la Sinodul al 3-lea Ecumenic, provine din limba greacă şi înseamnă „Purtătoare de Dumnezeu” sau „Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu”. Formula uzitată de Biserica Ortodoxă Română a acestui termen, în traducerea liturgică românească, este „Născătoare de Dumnezeu”.
Semnificaţia teologică a acestui nume reprezintă reafirmarea faptului că Iisus din Nazaret, Fiul Mariei, este Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, cele două firi, divină şi umană, fiind unite într-o singură persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Fiul. De aceea, Fecioara Maria este cinstită de către Biserică printr-un cult de supravenerare sau hiperdulia, după etimologia termenului grecesc.
 Pururea Fecioară Preasfânta Fecioară Maria nu este doar fecioară, ea este Fecioara şi, mai exact, Pururea Fecioara şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul dintre apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioară Maria. Maica Domnului, Preasfânta Fecioară Maria era din seminţia lui David, din care, după făgăduinţa dumnezeiască, trebuia să Se nască Mântuitorul. Ea a trăit în curăţie desăvârşită şi a fost logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeaşi seminţie.
 Ea zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce „S-a aflat având în pântece”, Dreptul Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, „căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20). Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atât la naştere, cât şi după aceea. De aceea Biserica noastră îi zice Pururea Fecioară.