Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia ­­din părinţi creştini şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305).

 Rămas fără tată din copilărie, sfântul şi cu mama lui s-au mutat din Capadocia în ­Palestina, pentru că aveau rude acolo şi multe averi.

 Ajuns la vârs­ta maturităţii şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe a îmbrăţişat viaţa de soldat, dobândind în scurt timp cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, împăratul Diocleţian a stârnit prigoană împotriva creştinilor şi, cunoscând decretul de prigonire, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată, de bunăvoie, înaintea împăratului mărturisind deschis că este creştin şi că doreşte să slujească în oaste numai ca ucenic al lui Hristos. 

Atunci, Diocleţian a poruncit ca sfântul să fie întemniţat şi supus la chinuri groaznice. 

În vremea reţinerii sale în temniţă, Sfântul Mare Mucenic ­Gheor­ghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. După multe şi cumplite suferinţe, Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, din porunca împăratului, într-o zi de 23 aprilie.

 În satele şi oraşele României, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea acestui sfânt.

 Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele, iar al treilea braţ al Dunării se cheamă Braţul Sfântul Gheorghe.

 De asemenea, şi Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale îl are ca ocrotitor spiritual.