luni, 13 septembrie 2021

13 septembrie 2021, prima zi de școală!

 

În prima zi de școală sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a maștii de protectie și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore.
 Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie din localitate, toate creșele, grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică.
 După 6 la mie, toți elevii- vaccinați sau nu- intră în online, cu excepția învățământului special, aceasta fiind singura excepție.
 După 6 la mie nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale. 
Măsuri de prevenție – distanțare fizică, aerisirea spațiilor închise din școală- locuri de luat masă și sălile de sport, masca obligatorie în interior. Se recomandă masca de tip medical, dar sunt permise și cele textile cu condițiile să acopere corect nasul și bărbia și să fie purtate corect. 
Testarea și măsurile când apare un caz pozitiv într-o clasă- pentru învățământul preșcolar și de clasele până la a șasea, elevii din clasa respectivă trebuie să continue online timp de 14 zile, dar se poate reveni din ziua a opta prin testare antigen rapidă în condițiile în care rezultatele sunt negative. 
Testarea în ziua a opta se face în școli de personal medical sau prin mobilizarea echipelor DSP. 
Pentru părinții copiilor care refuză testarea în ziua a opta se prelungește învățământul online până în ziua a 14-a când se întorc. 
De la clasa a șaptea în sus, la apariția unui caz pozitiv – copiii vaccinați sau care au trecut prin boală și fac dovada pot continua să învețe față în față. Ceilalți trec pe învățământ online, cu posibilitatea testării în ziua a opta. 
Anul şcolar 2021-2022 începe luni, pe 13 septembrie 2021, pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022. Are 34 de săptămâni și este împărţit în două semestre. 
Vacanța de iarnă este și vacanța intersemestrială, ceea ce face ca primul semestru să fie scurt, de doar 14 săptămâni, în timp ce al doilea semestru începe în 10 ianuarie și are 20 de săptămâni.
 Și anul acesta se înscrie în topul anilor școlari cu cele mai puține zile de școală.
 Structura anului școlar 2021-2022: 
Semestrul I (14 săptămâni de cursuri) 
Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
 Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 – 31 octombrie 2021. 
Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022. 
Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri) 
Cursuri: 10 ianuarie – 10 iunie 2022.
Programul “Școala Altfel”: în perioada 8 – 14 aprilie (interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare). 
Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022. 
Vacanța de vară: din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023

Niciun comentariu: