marți, 25 ianuarie 2022

Tamponarea nazală vs. tamponarea din gât!

 

La începutul acestei luni, în condițiile în care varianta Omicron reprezenta deja aproape toate infecțiile cu coronavirus din San Francisco, cercetătorii de acolo au efectuat atât teste PCR, cât și teste rapide cu antigen pe 731 de persoane care au solicitat testele COVID-19. Tamponarea nazală "a detectat peste 95% dintre persoanele cu cele mai ridicate niveluri de virus, care sunt cel mai probabil contagioase", a declarat Dr. Diane Havlir de la Universitatea din California, San Francisco.
Utilizatorii testelor rapide antigen pentru depistarea COVID-19 ar trebui să își tamponeze nările conform indicațiilor producătorului și nu să tamponeze în schimb gâtul sau obrazul, arată un nou studiu, citat de Reuters. 
Probele luate din gât au detectat cu aproape 40% mai puține cazuri decât tampoanele din nas, au raportat cercetătorii în studiul publicat pe medRxiv, ce nu a fost revizuit încă de alți oameni de știință. Un studiu separat din Spania, postat, de asemenea, pe medRxiv, a constatat că tamponarea părții interioare a obrazului este, de asemenea, mult mai puțin fiabilă decât tamponarea nărilor pentru detectarea virusului. Aceste studii vin după alte cercetări anterioare ce sugerau că Omicron este detectabil mai devreme în gât decât în nas, ceea ce i-a determinat pe unii experți să sfătuiască utilizatorii să ia probele din gât, deși Administrația americană pentru alimente și medicamente a susținut că testele ar trebui utilizate conform instrucțiunilor. (sursa: www.hotnews.ro)

Niciun comentariu: