Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

 

Creştinii ortodocşi intră astăzi în binecuvântata perioadă a postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un timp sfânt şi o acţiune de curăţire a sufletului prin pocăinţă, rugăciune şi abţinerea de la alimente de origine animală, în vederea dobândirii harului lui Dumnezeu.

 Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au avut un rol major în predicarea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în lume.

 De aceea, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie precedată de o perioadă de pregătire a noastră prin post şi rugăciune, adică printr-o exercitare în virtute, căci Dumnezeu îl iubeşte pe omul virtuos care posteşte.

 Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel datează din primele veacuri ale creştinismului, despre vechimea acestuia vorbindu-ne Constituţiile Apostolice în secolul al IV-lea. Mai târziu, Sfântul Atanasie cel Mare şi Teodoret de Cir amintesc de practicarea acestui post, în special în mediile monahale, numindu-l Postul Cincizecimii.

 În lucrarea „Despre Post” a Sfântului Vasile cel Mare, suntem îndemnaţi să nu ne mâhnim atunci când postim, ci să fim veseli în zilele de post, aşa cum se cuvine sfinţilor, „fiindcă cel trist nu primește cunună, iar cel care suspină nu biruie. E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului și să te mâhnești de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înțe­leagă că îți face mai multă plăcere bucuria stomacului decât purtarea de grijă a sufletului”. 

Pentru că nu am postit dintru început am fost alungaţi din Rai. De aceea, marele părinte capadocian ne îndeamnă să postim, ca să ne reîntoarcem în raiul desfătării. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, căci el a fost instituit în paradis”. 

În Vechiul Testament, hrana vegetală, care este specifică postului, era la început drept cea mai firească mâncare pe care Dumnezeu i-a rânduit-o omului: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facere 1, 29). Abia după potopul din timpul lui Noe omului i-a fost îngăduit să mănânce carne.

 Postul în Vechiul Legământ marca în general perioade de umilinţă şi de rugăciune, având de cele mai multe ori scopuri interesante ca: obţinerea ploilor din partea lui Dumnezeu, împăcarea mâniei lui Dumnezeu etc. După eliberarea poporului evreu din robia egipteană, în special fariseii posteau de două ori pe săptămână: joia, în amintirea urcării lui Moise pe Muntele Sinai, când a primit cele Zece Porunci, şi lunea, în amintirea coborârii sale de pe acest munte.(Sursa: Ziarul Lumina)