duminică, 25 septembrie 2022

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

 

În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
 Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. 
Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi.
 Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
 Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. 
Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde.
 Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!
 Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti.
 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon.
 Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
 Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Niciun comentariu: