luni, 3 aprilie 2023

Ciclonul Mathis în România

 

Potrivit avertizării cod portocaliu, valabile marți, 4 aprilie, între orele 02:00 și 22:00, în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m.
 Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
Avertizarea cod galben de cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece va intra în vigoare astăzi, la ora 23:00, și va fi valabilă până miercuri, la ora 10:00. 
 În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitații mai ales în sudul, centrul și estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.
 În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40...50 l/mp.
 Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte. „Vorbim de o scădere a regimului de temperaturi.
 Dacă în zona de sud şi sud-est a ţării mai consemnăm temperaturi de peste 15-16 grade Celsius, deja observăm nuanţe de mov şi albastru semn că masa de aer foarte rece pătrunde şi în zona ţării noastre şi aduce valori de temperaturi, în zona de nord, de cel mult 6-7 grade. 
De marţi, masa de aer rece va cuprinde toată ţara şi vorbim de temperaturi de 1-2 grade în zona Moldovei, Banat, Crişana, Transilvania. Doar în Dobrogea mai vorbim de valori de 13-14 grade Celsius. Răcirea va fi de interes pe tot parcursul săptămânii viitoare şi vine cu cantităţi de precipitaţii foarte importante. Este vorba despre acest ciclon care aduce valori ale cantităţilor de precipitaţii, cel puţin în jumătatea sudică a ţării, cantităţi de apă care pot depăşi 20-30 de litri pe metru pătrat. Vor predomina ninsorile la munte.
În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vorbim de un strat consistent de peste 20 de centimetri, dar este posibil în jumătatea nordică a ţării, de asemenea în Banat, Crişana, Transilvania şi Moldova să vorbim de precipitaţii mixte, în timp ce în zona de sud, sud-est a ţării să vorbim de ploi, semn că ciclonul aduce cantităţi importante. Trebuie să vedem şi prognoza hidrologilor. 
Avem un cod portocaliu, dar în condiţiile în care vorbim de cantităţi de apă de 20-30 de litri pe metru pătrat în mai puţin de 24 de ore în timp ce media lunii aprilie se situează între 40-45 de litri pe metru pătrat, putem să consemnăm că va fi 50% în 24 de ore cât ar trebui să plouă într-o lună.
 Nuanţele de mov sunt precipitaţii sub formă de ninsoare, astfel că cel puţin până vineri consemnăm o vreme rece. 
Vestea este bună spre sfârşitul săptămânii, sâmbătă, vorbim de temperaturi care vor creşte uşor în aproape toată ţara. Vorbim de temperaturi care în partea de vest, sud şi sud-est a ţării vor creşte", a declarat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.( sursa:ANM),

Niciun comentariu: