Învățământul cu frecvență redusă implică participarea beneficiarilor primari în spațiul școlar doar la o parte dintre activitățile didactice prevăzute în planurile-cadru de învățământ, altă parte dintre acestea fiind înlocuită cu activități de studiu individual, în formele și contextele stabilite de unitatea de învățământ. Învățământul obligatoriu cuprinde învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și învățământul liceal.
Învățământul obligatoriu este învățământ cu frecvență.
Pentru persoanele care au depășit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei în învățământul primar, cu mai mult de 4 ani vârsta clasei în învățământul gimnazial, respectiv cu mai mult de 5 ani vârsta clasei în învățământul liceal, învățământul obligatoriu se poate organiza și în forma de învățământ cu frecvență redusă.
Persoanele care au promovat un număr de clase din învățământul preuniversitar obligatoriu, forma cu frecvență, zi, respectiv seral, se pot înscrie la forma cu frecvență redusă în clasa imediat următoare celei promovate, pe baza actelor doveditoare (foaia matricolă în original și adeverință eliberată de școală).
Organizarea învățământului la forma cu frecvență redusă
Învățământul primar se poate organiza la forma cu frecvență redusă, cu durata de 5 ani, cuprinzând clasa pregătitoare și clasele I-IV.
Învățământul gimnazial se poate organiza la forma cu frecvență redusă, cu durata de 4 ani, cuprinzând clasele V-VIII.
Învățământul liceal se poate organiza la forma cu frecvență redusă, pentru filiera teoretică, cu durata de 5 ani.
Înscrierea în învățământul obligatoriu cu frecvență redusă se face, în perioada stabilită de consiliul de administrație al unității de învățământ, la secretariatul acesteia.
Absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare care împlinesc 20 de ani până la data de 31 august inclusiv se pot înscrie în învățământul liceal, la cursuri cu frecvență redusă.
Pentru înscrierea la învățământul obligatoriu cu frecvență redusă, solicitanții depun următoarele documente:
cerere de înscriere;
certificat de naștere în copie, conform cu originalul;
copie de pe cartea de identitate (după caz);
copie de pe cartea de identitate a părintelui/reprezentantului legal, în cazul beneficiarilor primari minori;
certificat de căsătorie în copie, conform cu originalul (după caz);
acte de studii care să ateste anii de școală absolviți anterior (după caz);
adeverință medicală tip, eliberată de medicul de familie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu