Astăzi, de Ziua Educației, gândul meu merge către toți elevii și profesorii din țară.
Dragi profesori, vă mulțumesc pentru răbdare, pentru dăruire și pentru toate orele în care ați crezut în copiii noștri, chiar și atunci când nu vă era ușor. Munca dumneavoastră nu se vede mereu imediat, dar rămâne pentru o viață întreagă. Fiecare dintre noi își amintește de un profesor care l-a încurajat și i-a schimbat drumul, așa cum și eu îmi amintesc de părinții mei care au fost dascăli pentru generații de elevi.
Port cu sfințenie amintirile de la școala din Mileanca, unde lucrau și unde și eu am învățat. Îmi este dor de acele momente petrecute cu colegii dar și de sfaturile părinților care mi-au pus bazele educației și m-au învățat cât de importantă este cunoașterea.
Dragi elevi, știu că școala nu e mereu simplă. Sunt zile grele, emoții, teste și momente în care vă întrebați de ce merită efortul. Merită! Tot ce învățați acum vă va deschide uși și vă va ajuta să construiți viața pe care v-o doriți.
Am încredere în voi. Am încredere că generațiile care vin vor face lucruri bune pentru țara asta, poate chiar mai bune decât am reușit noi. Iar datoria noastră este să vă sprijinim, cu școli mai bune și cu mai multă grijă pentru cei care vă învață.
La mulți ani tuturor celor care învață și celor care îi învață pe alții!” Senator Ovidiu Jitaru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu