Educaţia în ...zece puncte!

1.Adaptarea curriculum-ului si structurii pe filiere a inva­tamantului preuniversitar la piata muncii, la caracteristicile de varsta si de inclinatii ale elevilor. Un curriculum incarcat cu seg­mente inutile, centrat pe informare si nu pe formare, cu 6-7 ore de studiu plus alte cateva ore pentru temele de acasa s-a mentinut si in ultimii 4 ani, in ciuda avertismentelor psihologilor si a medicilor. Nici evaluarile europene, care plaseaza Roma­nia in coada clasamentelor performantei in invatamant n-au fost de natura sa determine o schimbare a paradigmei mostenite de la educatia comunista. In acelasi timp, nu exista nicio legatura intre structura pietei muncii si structura de joburi din piata muncii romanesti si europene.
2. Alegerea gresita a traseului educational de catre elevi si parinti nu a fost corectata de specialisti in orientare scolara si profesionala si, in ultima instanta, de examene de admitere, cel putin in liceele teoretice. Asa s-a ajuns ca elevi cu inclinatii predominant tehnice sa parcurga filiera teoretica, sau invers.
3. Nu s-au pus in opera organisme si mecanisme de evaluare externa a calitatii educatiei, de terta parte, cu standarde si criterii care sa masoare progresul scolar si satisfacerea cerintelor beneficiarilor, calitatea prestatiei profesorilor. Examenele de absolvire, organizate chiar de catre furnizorii de servicii educationale, nu sunt credibile, din cauza coruptiei si a fraudelor. Institutia oficiala, ARACIP, nu face mai mult decat sa masoare kilograme de documente, in spatele carora se poate ascunde orice, in afara de calitate. In consecinta, in educatie, nimeni nu da socoteala de nimic, aceasta este explicatia faptului ca, in ciuda resurselor financiare mari alocate, prestatia si rezultatele nemultumesc pe toata lumea.
4. In lipsa mecanismelor de control si audit postfinantare, sumele mari alocate pentru infrastructura sunt "dijmuite" de cei care le gestioneaza, sau raman necheltuite. Toalete si garduri de miliarde de lei, ori scoli care, dupa reabilitare, nu pot fi folosite reprezinta doar varful aisbergului, intr-un sistem de fraudare ale carui dimensiuni sunt inca nebanuite.
5. In aceeasi situatie sunt si programele de sprijin social, pentru acces egal la educatie, care n-au fost supuse unui audit extern si, drept consecinta, abandonul scolar creste in loc sa scada.
6. Descentralizarea ramane un vis frumos, fara nicio perspectiva de operationalizare. Nici nu se va realiza, cat timp inalti functionari din ministere nu vor sa dea din mana parghiile, in special financiare, care le ofera putere si avantaje materiale si de influenta.
7. Nu s-a adus mediul de afaceri in scoala. Formarea profesionala a tinerilor este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Cum nu exista bani pentru echiparea scolilor cu tehnologii moderne, singura solutie ar fi fost implicarea mediului de afaceri in formarea profesionala a tinerilor, printr-un cadru legislativ atractiv si profitabil pentru toata lumea.
8. Nu exista un cadru legislativ de salarizare a profesorilor, dupa performante si rezultatele muncii, masurate in termeni de progres scolar si satisface­rea cerintelor beneficiarilor. Din aceas­ta cauza, tinerii capabili nu mai vin in invatamant, iar profesorii buni si foarte buni pleaca in alte domenii unde le sunt recunoscute meritele.
9. Managementul politizat, pe care toata lumea il reclama dar nimeni nu-l desfiinteaza. Managerii sunt numiti strict dupa criterii de apartenenta la clientela de partid, participa, eventual, la dijmuirea resurselor financiare acordate scolilor, iar ultimul lucru care-i preocupa este calitatea proceselor instructiv-educative din scoala.
10. Nu exista o viziune si o filosofie pentru sistemele de educatie si formare profesionala, lucru doar de curand corectat, intr-o oarecare masura de strategia Miclea.