Primul născut şi strategiile celorlalţi!

Deşi pare complet arbitrar, ordinea în care copiii din aceeaşi familie văd lumina zilei îi influenţează mai târziu. Odată deveniţi adulţi, ei nu sunt pregătiţi în acelaşi fel pentru a înfrunta greutăţile vieţii.

În 2007, un grup de cercetători norvegieni a dat publicităţii un studiu care arată că primul născut este în general mai inteligent decât cei care vin mai târziu, cu circa trei puncte de IQ mai mult decât următorul frate. Primii născuţi, fraţii mijlocii şi mezinii dezvoltă strategii diferite pentru a capta atenţia (şi resursele) părinţilor, ceea ce îşi pune amprenta asupra personalităţii lor.

Diferenţa vine probabil din faptul că fraţii mai mari îi meditează pe cei mai mici pentru şcoală. Nu pare o diferenţă mare, dar, în practică, ea poate să hotărască dacă tânărul intră sau nu la facultatea dorită. „În multe familii, primul născut va intra la Harvard, iar al doilea nu”, spune Frank Sulloway, profesor la Universitatea din California, Berkeley, şi cel mai cunoscut specialist în materie de ordine a naşterii din SUA, citat de revista americană „Time”.

Diferenţele nu se opresc aici. Studii realizate în Filipine arată că fraţii mai mici tind să fie mai scunzi şi să cântărească mai puţin decât cei mai mari. Primii născuţi sunt reprezentaţi disproporţionat şi în unele profesii bine plătite. Mezinii, în schimb, sunt mai predispuşi să ducă o viaţă pasionantă de artist, actor, aventurier, soldat sau pompier. Cât despre copiii mijlocii, aceştia sunt o enigmă chiar şi pentru cercetători.

Întâiul născut e „re­ge“ până la venirea „uzurpatorului“, ca­re îi fură cel puţin o parte din a­fecţiunea părinţilor şi care, în primele luni de viaţă, le captează aproape tot timpul şi atenţia. Şi oportunităţile educaţionale pot fi împărţite inegal, mai ales în familiile care nu-şi pot permite să trimită la facultate decât un copil.

Fraţii mai mici sunt şi mai dispuşi să-şi asume riscuri în ceea ce priveşte siguranţa lor fizică. Ei îşi aleg adesea sporturi care le-ar putea provoca răni – rugby sau hochei pe gheaţă – şi chiar atunci când practică acelaşi sport ca fraţii mai mari, o fac diferit, alegând posturi care implică mai mult riscul fizic.

Ben Dattner, profesor de psihologie industrială şi organizaţională de la New York University, arată că atunci când fraţii mijlocii sau mici îşi aleg meserii conservatoare în lumea corporatistă, ei tind să-şi abordeze munca într-un mod riscant.

Managerii primi născuţi, de exemplu, se descurcă cel mai bine când aduc modificări de suprafaţă companiilor lor şi se asigură că totul merge bine, în vreme ce fraţii mijlocii sau mezinii sunt mai înclinaţi să arunce totul în aer şi să o ia de la început.

Mijlociul e cel mai mic din familie, dar asta numai până mai apare cineva, e prea tânăr pentru privilegiile primului născut, dar prea în vârstă pentru îngăduinţa arătată mezinului.

Copiii mijlocii sunt trecuţi uneori cu vederea chiar şi în ceea ce priveşte resursele familiale, nefiind niciodată singurele odrasle ale familiei, care să primească 100% din timpul şi banii disponibili.

Un alt fenomen care-i priveşte pe copiii mijlocii este „de-identificarea”: fraţii care speră să se remarce în familie o fac adesea observând ce face fratele cel mare şi apoi făcând exact pe dos. Dacă primul născut ia note mari, mijlociul s-ar putea să nu-şi bată capul cu şcoala. La al treilea copil se poate, însă, produce „de-de-identificarea”, acesta alegând să fie silitor.