Sfântul Vasile cel Mare

"LA MULŢI ANI!", tuturor celor ce poartă numele de Vasile şi Vasilica din Mileanca.


Considerat unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 333, într-o familie ce a dat Bisericii şi alte figuri remarcabile. Mama sa, Emilia, sora, Macrina, bunica, Mariana, precum şi doi fraţi, Petru, episcop de Sabaste, şi Grigore, episcop de Nissa, sunt cu toţii trecuţi în rândul sfinţilor. Sfântul Vasile e considerat, în cărţile răsăritene ale Bisericii, drept “pionierul” vieţii mânăstireşti. Astfel, în anul 358, a redactat două regulamente de viaţă mânăstirească, ce au devenit îndreptarul celor care alegeau calea monahală.
Moştenind de la părinţi o avere uriaşă, el a folosit-o în scopuri caritabile, ajutându- i pe bolnavi, pe săraci şi pe bătrâni cu aceeaşi dragoste, indiferent dacă erau creştini, evrei sau păgâni. Bunătatea sufletească şi spiritul milosteniei l-au adus, în anul 370, în înaltul scaun de episcop al Cesareei. Ajuns în acel rang bisericesc, el şi-a desăvârşit opera de ajutorare prin înfiinţarea, la marginea Cesareei, a unor aşezăminte pentru săraci, călători, bătrâni, bolnavi, orfani şi leproşi.Chiar şi reşedinţa episcopală şi-a mutat-o lângă aşezămintele sale de caritate socială. S-a spus, pe bună dreptate, că în timpul Sfântului Vasile, Cesareea ajunsese mai degrabă un oraş al asistenţei sociale. În acele locuri, botezate “Vasiliade”, fiecare bolnav îşi avea apartamentul lui şi îngrijitori speciali. Oamenii valizi pentru muncă erau repartizaţi la diferite ateliere, lucrând după puterile şi priceperea lor. În fruntea fiecărei ramuri de muncă era pus câte un reprezentant al Bisericii.
Statornicia şi fermitatea sa în dreapta credinţă l-au impresionat până şi pe împăratul Valens, aderent la arianism, care intenţionase să-l alunge pe Sf. Vasile din scaunul episcopal, dar până la urmă, învins fiind de argumentele şi verticalitatea Sf. Vasile, a renunţat. Împotriva învăţăturilor greşite ale ereticilor, Sf. Vasile a scris tratatele Împotriva lui Eunomiu şi Despre Duhul Sfânt, lucrări de referinţă ce au făcut lumină în aceste capitole ale teologiei creştine, înlăturând confuziile de termeni şi logica strâmbă. Scrierile lui au constituit baza doctrinară pentru sinodul al II-lea ecumenic, ţinut la doi ani după moartea
Sf. Vasile, la Constantinopol în 381, în timpul împăratului ortodox Teodosie cel Mare, atunci când s-a adoptat formularea completă a Simbolului de credinţă. Multe învăţături dogmatice ale Sf. Vasile se află presărate în omiliile, comentariile şi epistolele sale.
Sintagma Sfinţii Capadocieni îi reuneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nissa şi Sfântul Grigore Teologul. Toţi trei au trăit în secolul al IV-lea, cunoscut drept "veacul de aur al teologiei", ei având un rol deosebit în apărarea dreptei credinţe.