luni, 23 februarie 2009

Editorial: Austeritatea, rectificarea şi supravieţuirea!


Cheltuielile bugetului general consolidat sunt previzionate la 205,5 miliarde de lei (51,3 miliarde de euro), deci 35,5% dintr-un PIB sperat de 579 de miliarde de lei (145 de miliarde de euro). Încasările la buget prevăzute sunt supraestimate. În ianuarie, veniturile bugetului general consolidat au scăzut cu aproape 9% faţă de cele din ianuarie 2008, fiind însă mai mici şi decât cele estimate de Ministerul Finanţelor. Acesta prevăzuse încasări de 14,75 miliarde de lei, dar n-a adunat decât 13,82 miliarde.

De altfel, acest buget, ce pleacă de la o creştere economică estimată de 2,5%, este construit mai degrabă pe rectificare fiscală decât pe o creştere reală. Am însă mari dubii în ceea ce priveşte accesul nostru la creditele nerambursabile UE, domeniu în care nu ne-am dovedit mari experţi până acum.

Vorbim în martie, când va veni prima rectificare „în jos“ a bugetului supravieţuirii.

Niciun comentariu: