Editorial

„Pentru vecinele şi rudele mele din Mileanca, să împlineşti 30 de ani şi să nu fii măritată încă e ca şi cum te-ai fi născut fără mâini şi fără picioare . Ne spune Mirela C.

Tânăra mărturiseşte că e un adevărat chin atunci când trebuie să dea ochii cu neamurile din sat, care invariabil o întreabă ce are de gând: când şi cu cine se mărită. Este conştientă că, şi la o săptămână după vizita la oraş, bătrânele vorbesc în continuu despre soarta ei. E sigură de asta: i-a spus şi bunica, martor la discuţiile vecinelor care ştiu întodeauna mai bine ce ar trebui să se aleagă de viaţa ei.

Are 28 de ani şi, pentru moment, niciun iubit. Mărturiseşte că-i este greu, mai ales la sfârşit de săptămână. sentimentele pe care le încearcă o tânără care alege singurătatea, fie şi pentru o perioadă scurtă de timp. De multe ori se gândeşte că mai bine ar fi stat acasă decât să se simtă în plus, printre ei, explică Alina F. Sentimentul stânjenitor pe care îl încearcă atunci când petrecerile se termină cu scene de cuplu este pentru tânăra de nedescris.

Ancoraţi într-o societate tradiţionalistă, tinerii care aleg să formeze un cuplu au, fără îndoială, mai multe avantaje decât cei care se hotărăsc să rămână celibatari. În primul rând, ei evită prejudecăţile legate de capacitatea lor de a gestiona o relaţie sau de succesul pe care-l au în viaţă. Atât bunicii, cât şi părinţii mărturisesc adesea că s-ar simţi „liniştiţi” dacă odraslele s-ar muta la casele lor. Dintr-o dată, în ochii comunităţii, o persoană căsătorită este, de cele mai multe ori, percepută ca o persoană împlinită. În afara prejudecăţilor şi a sfaturilor pe care le primesc cei fără pereche trecuţi de 30 de ani, mai sunt şi avantajele de ordin material care derivă din faptul că formează un cuplu.

Singuraticii se îmbolnăvesc mai des decât cei care sunt implicaţi într-o relaţie. Un studiu recent, publicat în revista Genome Biology, arată că sentimentul de singurătate cronică modifică modul în care funcţionează sistemul genetic. Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles au descoperit că cei care se simt singuri pentru mai mult timp au un nivel mai scăzut de leucocite (globule albe cu rol în protejarea împotriva microbilor, n.r.) şi sunt mai expuşi la bolile inflamatorii cronice. Puţină singurătate din când în când poate fi chiar benefică. Dacă nevoia sau starea de singurătate durează mai mult de câteva luni, prietenii dispar, iar mersul la muncă devine o corvoadă, e clar că avem de-a face cu o depresie.

(În Mileanca an de an creşte numărul de tineri sau tinere de peste 30 de ani care preferă singurătatea în detrimentul cuplului.)

Am crezut că ipocrizia şi-a atins superlativele în toţi aceşti ani, cu atâtea stagiuni complete de demagogie şi înşelătorii preelectorale.Am crezut că am auzit toate enormităţile, că am văzut toate deformările macabre ale realităţii, că am asistat la toate exerciţiile de inconsecvenţă şi la toate săriturile în golul minciunii. Dar nu, nu a existat limită atunci când politicieni îşi acordau derogări de la principii, de la ideologie, de la propriile declaraţii, atitudini şi gesturi publice, doar pentru a-şi atinge scopurile imediate. Pare că trăim într-o ţară a bătăii de joc, în care toată lumea prosteşte pe toată lumea, şi, culmea, prea puţini par deranjaţi de acest tratament : din inconsecvenţă-n răzgândeală, de la ordonanţa cu cumulul pensie-salariu la uite-nu-e taxa auto, de la bâlbâiala cu împrumutul de la FMI până la demagogia tăierilor de sporuri pentru demnitari pe care apoi le regăseai la locul lor, pe fluturaşii de salariu !.

În conferinţele sale de psihanaliză, Freud enumera cinci mari răni narcisice care au fost administrate omenirii de către cunoaşterea ştiinţifică asupra realităţii naturii. Prima a fost revoluţia heliocentrică a lui Copernic, prin care omul nu mai era plasat în centrul Universului, astfel avînd loc o detronare de pe o poziţie privilegiată a fiinţei umane, care şi-ar fi dorit să fie în centrul atenţiei. A doua lovitură încasată de orgoliul uman a fost descoperirea lui Darwin, care a explicat într-un mod simplu şi suficient că omul nu mai este creaţia divinităţii şi că a evoluat din forme de viaţă mai simple., A treia şi cea mai recentă lezare a fost cauzată de explorarea de tip psihanalitic a minţii umane. A patra, că omul este o fiinţă creată de o entitate superioară şi, în fine a a cincea este aceea că el, omul, chiar arată ca şi cum ar fi perfect creat iar strămoşii noştri şi mai îndepărtaţi au fost nişte peşti, iar la origini provenim din aceeaşi sursă cu bacteriile.