joi, 12 februarie 2009

Primăria...în situaţii de urgenţă!


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a organizat şi desfăşurat ieri, 11 februarie 2009, activitatea de instruire a preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă în domeniul situaţiilor de urgenţă.


Activitatea s-a desfăşurat în baza Planului de pregătire a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă pe teritoriul judeţului Botoşani în anul 2009 aprobat de prefectul judeţului,
Scopul şedinţei a fost de instruire a primarilor cu privire la obligaţiile pe care aceştia le au în situaţii de urgenţă, urmărindu-se în acelaşi timp, îmbunătăţirea şi chiar perfecţionarea cunoştinţelor specifice fiecărui tip de risc prezent în unitatea administrativ teritorială.


Întrucât anul trecut judeţul Botoşani a fost afectat de inundaţii s-a adus în discuţie legislaţia referitoare la gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteo periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale, dar şi evaluarea activităţilor desfăşurate de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă în anul 2008.
Cu această ocazie a fost şi prezentat" Planul de pregătire a populaţiei în domeniul situaţiilor pe teritoriul judeţului Botoşani în anul 2009."


Obiectivul general al planului îl constituie creşterea eficienţei în coordonarea şi realizarea unitară a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie operative pentru asigurarea protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi a factorilor de mediu în situaţii de urgenţă.


Obiectivul general constă în instruirea personalului ( primar, viceprimar, secretar, membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă, şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă - svsu, membrii svsu) din cadrul administraţiei publice judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, pregătirea populaţiei încadrate şi neâncadrate în muncă, a preşcolarilor şi elevilor.

Din partea Primăriei Mileanca au participat Ursache Ioan, primar( în foto), Ţurcanu Petru, secretar, Pălăduţă Liviu, şef svsu.

Niciun comentariu: