duminică, 29 martie 2009

Editorial: Evanghelia, lumina, jumătatea şi fotbalul


Lectura Scării e cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare şi călăuza discernământului ce trebuie să însoţească făptuirea tuturor virtuţilor. Acest tratat plin de ştiinţă şi fineţe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuşi experienţa a ceea ce scria. Sfântul Ioan Scararul realizează el însusi parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuşi Scara şi modelul viu al ştiinţei duhovniceşti: "Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevarat luminând prin dreapta credinţă la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni, Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi sş se mântuiască robii tăi." Venerându-l, contemplam monahul desăvârsit, aşa cum ar trebui să devină fiecare, dacă ar realiza aşa cum se cuvine învăţămintele Triodului. Chiar şi numai evocarea virtuţilor sale e un prilej de prăznuire şi de bucurie pentru toţi credincioşii deveniţi monahi în timpul Postului Mare.
***
Pe 28 martie, oamenii din 1.000 de oraşe ale lumii vor stinge lumina timp de o oră în semn de solidaritate împotriva schimbărilor climatice. România se va alătura pentru prima dată acestei campanii globale, prin şapte oraşe. Administratorii clădirilor emblematice din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Botoşani, Tulcea, Braşov şi Cluj-Napoca vor fi îndemnaţi de primăriile locale să apese pe întrerupător pe 28 martie, între orele 20.30-21.30, la unison cu sute de milioane de oameni din întreaga lume, militând astfel pentru lupta împotriva încălzirii globale.Earth Hour” a fost organizat pentru prima oară de filiala WWF din Australia, în 2007, la Sydney, când 2,2 milioane de oameni şi companii au stins luminile timp de o oră. Un an mai târziu, evenimentul a devenit global, implicând 50 de milioane de oameni din 35 de ţări şi construcţii emblematice precum Golden Gate Bridge din San Francisco sau Colosseum-ul din Roma. Pentru anul acesta, „Earth Hour” îşi propune să implice un miliard de oameni din peste 1.000 de oraşe.

***
Productia agricola din acest an va fi, in cele mai bune conditii, la un nivel de 50% dintr-o productie anuala normala, daca nu vor fi acordate ajutoarele pentru ingrasaminte, iar pierderile agricultorilor se vor ridica la circa 1,4 mld euro. in lipsa ajutoarelor pentru ingrasaminte, in 2009, pierderile agricultorilor se vor ridica la circa 1,4 miliarde de euro. In plus, anul acesta se vor putea obtine doar 4,4 milioane de tone de griu, jumatate din productia nationala totala.
***

Scor final: 2 - 5 (!!!)



Iar un public dezamăgit!

Niciun comentariu: