Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei.
George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: "8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886", sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.
Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă.
Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc 3 zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000.
În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului "McCormick". Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi alţii au fost răniţi.
În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat.
Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind 200 de oameni, dintre care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi.
Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 la închisoarea pe viaţă. 7 ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.
n anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore.
În anul 1889, social-democraţii afiliaţi "Internaţionalei a 11-a", au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.
La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru "stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală".
La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lunii septembrie.
Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul sfârşit de săptămână al verii.
George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: "8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886", sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite.
Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă.
Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc 3 zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000.
În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului "McCormick". Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi alţii au fost răniţi.
În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat.
Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind 200 de oameni, dintre care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi.
Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 la închisoarea pe viaţă. 7 ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.
n anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore.
În anul 1889, social-democraţii afiliaţi "Internaţionalei a 11-a", au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.
La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru "stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală".
La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lunii septembrie.
Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul sfârşit de săptămână al verii.
*****
Pe 5 mai, la un an de la semnarea Pactului pentru Educaţie, liderii sindicali au decis să intre în grevă. Motivul? Banii de salarii. Profesorii nu numai că nu au primit majorările promise, dar sunt în pericol să nu-şi mai poată primi drepturile salariale până la sfârşitul acestui an. Zilele de grevă coincid cu cele în care elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a ar trebui să susţină tezele cu subiect unic, respectiv marţi 5 mai, miercuri 13 mai şi joi 21 mai. Războiul dintre Guvern şi profesori îi are drept victime pe elevi. Fără teze nu se pot încheia mediile anuale ale elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a care ar trebui să susţină aceste examene. În plus, admiterea la liceu este compromisă. Reprezentanţii părinţilor au ameninţat că îi vor da în judecată pe profesori.***
Declaraţie alarmistă făcută în direct la Realitatea TV de Vasile Marica, liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor: actuala criză economică ar putea dura până în 2015. Marica a spus că termenul a fost enunţat deopotrivă de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Emil Boc, la o întâlnire cu sindicatele, având ca subiect chiar programul anticriză.
"Domnul Boc ne-a spus la programul anticriză că criza va fi până în 2015. Deci el ştie. Şi la FMI şi la Banca Mondială. Noi ştim lucrul ăsta. Şi domnul Cornea ştie. Şi domnul Boc şi domnul preşedinte. Să lămurim lucrurile", a precizat preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX. (NewsIn)
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu